miercuri, 29 aprilie 2015

Painici cu cascaval si muschi file

Niste painici pufoase, grozave in orice moment al zilei sau de luat la pachet. Se pot servi calde, reci, ca tot bune raman!

Ingrediente:
Pentru aluat:
  • 500 gr faina
  • 4 linguri iaurt
  • 1/2 cana lapte
  • 4 linguri ulei
  • 25 gr drojdie
  • 1 lingura zahar
  • un praf de sare
Pentru umplutura:
  • 100-150 gr cascaval
  • 5-6 felii muschi file mai grosute
  • 1 ou pentru uns
Mod de preparare:
Aluatul:
Cernem faina intr-un bol, presaram sarea.
Frecam drojdia pana la dizolvare cu zaharul, o punem peste faina impreuna cu iaurtul.
Incepem sa le amestecam cu mana.
Laptele, pe care il punem pe foc pana devine caldut, il turnam treptat, timp in care noi framantam.
Cand aluatul devine omogen, elastic, adaugam uleiul, mai framantam 3-4 minute pana il incorporam bine.
Il acoperim cu un prosop curat si il lasam la dospit 40-50 de minute.

Umplutura:
Cascavalul il dam pe razatoarea cu ochiuri mari.
Muschiuletul il taiem cuburi potrivite.
Rasturnam aluatul dospit pe masa de lucru, pe care presaram putina faina.
Il impartim in 12 bucati, aproximativ egale.
Cu mainile intindem putin fiecare bucata de aluat, punem muschiulet, cascaval ras, pe mijloc.

Impachetam marginile spre interior, lipim bine sa nu ramana nici o gaura, le asezam intr-o tava tapetata cu hartie cu partea impachetata in jos.
Batem oul spuma, le ungem cu un penson, apoi le introducem in cuptorul incins.

Reglam o temperatura potrivita, lasam painicile acolo pana sunt frumos rumenite.
Le scoatem cand sunt gata, le lasam 10 minute la racorit, apoi le invelim cu folie.
Sa aveti pofta!