joi, 10 decembrie 2015

Cozonac fara framantare

Am vazut aceasta reteta la multi bucatarasi si cum nu sunt cea mai buna prietena cu framantatul, am zis sa incerc si aceasta varianta. Sincer, mi-a placut mult de tot, cozonacul iese pufos si super delicios. Este numai buna reteta asta, pentru ca se apropie sarbatorile si multe gospodine fac cozonac.

Ingrediente:
Pentru aluat:
  • 1 kg faina
  • 3 oua
  • 2 galbenusuri
  • 250 gr zahar
  • 14 gr drojdie uscata
  • 110 gr unt
  • 330 ml lapte
  • un praf de sare
  • coaja rasa de la o lamaie
Umplutura:
  • 350 gr nuca macinata
  • 4-5 linguri cacao
  • 150 gr zahar
  • 2 albusuri
  • 5-6 linguri lapte fierbinte
  • 2 lingurite esenta rom
  • 1 ou pentru uns
  • zahar pentru pudrat
Mod de preparare:
Aluatul:
Intr-un bol punem faina.
Facem o gropita in mijloc, punem drojdia, 3-4 linguri lapte caldut si lasam sa dospeasca 15 minute la loc cald si ferit de curent.
Adaugam ouale, galbenusurile, zaharul, coaja rasa de lamaie,  amestecam cu o lingura.
Punem praful de sare, untul topit, laptele caldut si amestecam cu mana pana sunt incorporate ingredientele.
Acoperim cu un prosop si lasam sa dospeasca pana isi dubleaza volumul.

Umplutura:
Muca macinata o amestecam cu laptele fierbinte, cacaoa, zaharul si esenta de rom.
Albusurile le batem spuma si le incorporam usor in nuca, cu ajutorul unei palete.

Dupa ce aluatul a dospit, il impartim in patru.
Luam doua bucati, intindem doua foi dreptunghiulare, potrivit de subtiri, punem pe fiecare umplutura si o intindem
Rulam ambele bucati, apoi le impletim. Cozonacul obtinut, il asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
La fel procedam si cu celalalt cozonac.
Ii lasam sa creasca cam 20 de minute, apoi batem oul spuma si un un pensonas ungem cozonacii.

Ii introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pana se rumnesc frumos. Cam 40-45 de minute dureaza.
Cand sunt gata, ii scoatem si ii ungem cu un sirop pregatit din apa, miere si putin ulei.

Ii acoperim fierbinti cu un prosop cat mai gros si ii lasam sa se raceasca.
Se pudreaza cu zahar si se servesc.
Noi am rupt din ei cat erau fierbinti, ca nu am avut rabdare sa se raceasca :D