duminică, 28 februarie 2016

Rulada de biscuiti cu banane

Cunosc aceasta reteta de cand eram prin clasa a IV a de la o vecina, dar in varianta de post. Multi ani, in zilele de post am pregatit-o (gasiti reteta si pe blog, dar cu poze mai vechi) si de curand mi-a amintit mama de ea, cica sa mai facem si noi o rulada de biscuiti din aia cu banane. Acum am ales o alta varianta, cu crema de unt si putina frisca. Eeeee, asta da bunatate dragilor! Sa servesti asa o bucatitca de rulada rece, o cafea/un cappucino langa, este un rasfat deja!

Ingrediente:
Pentru rulada:
  • 450 gr biscuiti simpli
  • 6 linguri zahar
  • 2 linguri cacao
  • 250 ml lapte
  • 1 lingura unt
  • 40 gr ciocolata cu lapte
  • 2 lingurite esenta de rom
Crema:
  • 200 gr unt 80% grasime
  • 5 linguri zahar pudra
  • 100 ml frisca lichida
  • 100 gr nuca de cocos
  • 1 lingurita vanilie
  • 1 lingura coaja rasa de portocala
  • 2 banane
Mod de preparare:
Rulada:
Biscuitii ii maruntim cu un sucitor (puteti sa ii macinati si in robot).
Intr-o cratita punem laptele, zaharul, cacaoa si le transferam pe foc.
Amestecam bine, fierbem siropul pana zaharul este bine topit si cacaoa complet dizolvata.
Tragem de pe foc cand este gata, punem untul, ciocolata maruntita, amestecam bine pana acestea sunt topite.
Intr-un bol punem biscuitii sfaramati, esenta de rom, turnam cate putin sirop cald.
Amestecam cu o paleta, tot picuram sirop pana obtinem o compozitie omogena, usor lipicioasa. 
Nu puneti tot siropul o data, riscati sa iese prea moale compozitia. Mie mi-a ramas putin din el, de asta va sugerez sa puneti treptat.

Crema:
Mixam untul, de la temperatura camerei, cu zaharul pudra.
Adaugam frisca lichida, mixam pana obtinem o crema.
Incorporam vanilia, coaja rasa de portocala si cocosul cu o paleta.

Rupem o bucata mai mare de folie alimentara, punem compozitia de biscuiti pe folie si intindem o foaie cu ajutorul mainilor sau puteti folosi si sucitorul. Daca se lipeste de maini, puteti sa le umeziti si continuati. 
Foaia trebuie se fie potrivita ca si grosime.
Peste, punem crema si o intindem cu o paleta.
Decojim bananele, le asezam pe o margine, pe lungime si rulam cat de strans putem.

O invelim in folie, o dam la frigider, 3-4 ore sau chiar peste noapte.
Se portioneaza, o presaram cu putina nuca de cocos si servim.
Sa aveti pofta!





miercuri, 24 februarie 2016

Biscuiti cu branzeturi si mix de seminte

Cand am chef de rontaiala, imediat imi zboara gandul la biscuiti sau fursecuri. Dau imediat o raita prin frigider, ma uite ce am, ce cu ce se combina si ma apuc de treaba. Mereu obtin ceva bun de servit langa un ceai, o cafea, de ce nu si o bere ;)

Ingrediente:
  • 1 ou
  • 5 linguri smantana de tara
  • 100 gr branza de vaci
  • 2 linguri parmezan ras
  • 2 linguri cascaval ras
  • 2 linguri fulgi de ovaz
  • 3 linguri mix de seminte (contine seminte de dovleac, de floarea soarelui, de in si susan)
  • 10 linguri faina
  • 1 lingurita rasa sare
Mod de preparare:
Intr-un bol mixam oul cu smantana.
Punem branza de vaci, amestecam bine, apoi parmezanul si cascavalul.
Adaugam semintele, fulgii de ovaz, sarea si le amestecam cu o lingura.
Punem faina, rand pe rand, amestecam cu lingura cat putem, apoi cu mana framantam pana obtinem un aluat omogen.

Presaram putina faina pe masa de lucru.
Rasturnam aluatul si cu sucitorul, intindem o foaie potrivit de groasa.
Taiem niste dreptunghiuri cu o rotita zimtata si le asezam intr-o tava tapeta cu hartie de copt. Strangem marginile, iar intindem o foaie, iar taiem cu rotita zimtata, tot asa pana terminam tot aluatul.
Biscuitii asezati in tava ii intepam cu ajutorul unei furculite.

Introducem biscuitii in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pana devin aurii deasupra.

Cand sunt gata, ii scoatem din cuptor, ii lasam sa se raceasca, apoi ii pastram intr-o caserola.
Sa aveti pofta la rontait!


marți, 23 februarie 2016

Oua mexicane

Acum ceva timp, am vazut aceasta reteta pe Paprika si am notat repede ce trebuie si cum se face. Tot am zis ca le fac, dar mereu imi lipsea ceva ingrediente. Zilele astea am primit cateva oua de tara, aveam cam ce trebuia si am zis ca este momentul acestei retete. Sunt super bune si foarte consistente, sosul delicios, lipia usor crocanta pe margini, iar ouale facute exact cat trebuie, ca atunci cand infingi furculita in ele sa curga frumos galbenusul. Un mic dejun copios!

Ingrediente (pentru 2 persoane):
  • 4 oua
  • 2 cepe verzi
  • 1 cutie rosii intregi decojite in suc de rosii ( am folosit de la Sun Food)
  • 1 cutie fasole boale albe mari (400 gr)
  • 3 linguri boabe de porumb (am folosit de la Sun Food)
  • 50 gr mozzarella
  • 50 gr cascaval
  • 1 catel de usturoi
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita rasa boia de ardei dulce
  • 1/2 lingurita busuioc uscat
  • 1 lingura ulei
  • 2 lipii 
Mod de preparare:
Ceapa verde o spalam si o taiem rondele, usturoiul il curatam si il taiem pe jumatate.
Rosiile decojite le tocam marunt, fasolea boabe o scurgem de zeama.
Intr-o tigaie incingem uleiul, punem ceapa, usutroiul si le innabusim la foc mic 2-3 minute.
Adaugam rosiile tocate, le lasam sa clocoteasca 2-3 minute, apoi punem fasolea si boabele de porumb.

Amestecam totul si lasam sa fiarba maxim 5 minute la foc mic.
Condimentam cu sare, piper, boia dulce si busuiocul uscat.
Luam tigaia de pe foc, lasam 2-3 minute sa se racoreasca.
In continuare fie folositi un vas mai mare de ceramica, fie faceti portii individuale, eu am ales sa fac in vase mici.
Luam doua vase mici, de yena, de ceramica, punem cate o lipie in fiecare.
Turnam sosul in mod egal in fiecare vas, apoi spargem cate doua oua in fiecare. Le puneti usor sa nu se imprastie galbenusul.

Cascavalul si mozzarella le dam pe razatoarea cu ochiuri mari, le presaram deasupra, doar pe oua nu puneti.
Le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pentru 10-12 minute.
Miscam putin de vase sa vedem daca albusul s-a inchegat si cand ouale sunt gata, le scoatem din cuptor.
Le lasam putin la racorit si servim. Sa aveti pofta!





vineri, 19 februarie 2016

Budinca de orez cu branza

Cand eram mai mica, avea o matusa de a mea o carte de bucate si facea de acolo o reteta de budinca cu orez. Nu mai stiu exact reteta, oricum era in genul ce am facut-o eu, dar era o incantare, o bunatate. Ne pregatea cate o tava mare de aragaz si pana seara o mancam pe toata. De atunci nu am mai mancat niciodata aceasta budinca si fiind ai mei plecati intr-o zi cu treburi, m-am gandit sa le fac ceva dulce cu ce aveam eu prin casa. Ce bunatate a iesit, ce aromata, exact cum le place lor!

Ingrediente:
  • 500 ml lapte
  • 150 gr orez
  • 6 linguri zahar pudra
  • 500 gr branza de vaci
  • 3 oua
  • 1 lingura unt
  • 2 linguri stafide
  • 2 linguri frisca batuta
  • 2 lingurite zahar pudra cu pastai de vanilie
  • coaja rasa de portocala
  • un praf de sare
  • zahar pentru pudrat
Mod de preparare:
Spalam orezul in doua-trei ape, il punem la scurs.
Laptele il punem la fiert cu un praf de sare.
Cand da in clocot, adaugam orezul, il fierbem pana este patruns cam pe 3/4.
Il luam de pe foc cand este gata, punem untul, amestecam pana este complet incorporat. Lasam sa se raceasca compozitia.
Mixam usor compozitia rece de orez, adaugam branza sfaramata, ouale, zaharul pudra, zaharul cu pastai de vanilie, coaja rasa de portocala. Le amestecam bine pe toate.
Punem stafidele, frisca si le incorporam usor cu o paleta.

Tapetam o tava de chec potrivita, cu hartie de copt, ungem si un vas mic de ceramica cu unt.
Turnam compozitia in ambele vase si le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita.

Le lasam pana se rumenesc, facem testul cu scobitoarea si cand sunt gata, le scoatem din cuptor.

Cand s-au racorit putin, le pudram cu zahar apoi servim.
Noi le-am servit caldute, iar mama a pus si putina dulceata de visine deasupra.
Sa aveti pofta si sa incercati reteta, chiar merita!




marți, 16 februarie 2016

Chiftele in sos de branzeturi

Am vazut la cativa bucatarasi ca au facut chiftele in sos de branzeturi si am stat cu gandul la ele cateva zile. Intr-o zi nu am mai rezistat si m-am pus pe treaba. Daca stiam cat de grozave ies, le faceam mai repede, dar na, asa fac eu, mereu aman...Ai mei au fost cei mai incantati, au zis ca mananca ceva mai bun ca la restaurantele de lux, iar pentru mine asta, este cea mai mare satisfactie.

Ingrediente:
Pentru chiftele:
  • 800 gr carne tocata amestec (vita + porc)
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • 1 ou
  • 1 cartof 
  • 2 felii de paine
  • 3-4 crengute patrunjel verde
  • 3-4 crengute marar verde
  • sare
  • piper
  • 1 lingurita ierburi de provence
Pentru sos:
  • 1 lingura cu varf de unt
  • 1 lingura faina
  • 400 ml lapte
  • 90 gr cascaval
  • 70 gr mozzarella
  • 40 gr parmezan
  • sare
  • piper
  • boabe de piper alb
Mod de preparare:
Chiftelele:
Curatam ceapa o tocam marunt, morcovul il decojim si il dam pe razatoarea mica.
Cartoful il curatam, il trecem prin razatoarea mica, painea o inmuiem in apa, apoi o stoarcem foarte bine.
Intr-un bol punem carnea tocata, ingredientele pregatite mai sus, sare, piper si oul.
Le amestecam pe toate bine de tot.
Verdeata o tocam marunt, indepartand cozile si le incorporam in compozitia de carne.

Tapetam cu hartie de copt o tava.
Luam bucatele din compozitie, formam chiftelele nu prea mari si le asezam in tava.
Le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pentru 40-50 de minute, pana se rumenesc.
Cand sunt gata, le scoatem din cuptor.

Puteti pregati chiftelele si in tigaie in ulei.
Sosul:
Toate branzeturile le trecem prin razatoarea cu ochiuri mici.
Intr-o cratita mai groasa, punem untul sa se topesca.
Dupa ce s-a topit, punem faina si amestecam bine.
Incepem sa turnam laptele treptat, dar sa fie caldut si amestecam continuu cu un tel.
Lasam sa fiarba 6-7 minute, apoi adaugam branzeturile rase.

Amestecam pana branzeturile sunt topite. La final dam gust sosului cu sare si piper.
Daca vi se pare sosul prea gros, mai puneti putin lapte.
Punem chiftelele in sos, presaram cateva boabe de piper alb si servim.
De preferat sa fie consumate cat sunt calde.
Sa aveti pofta!





luni, 15 februarie 2016

Clatite cu cacao, crema mascarpone, portocala si caramel

Din cand in cand, mi se face dor de clatite si trebuie sa fac neaparat cateva, asa de o pofta si gata...Am reusit sa combin asa frumos toate ingredientele, incat sa obtin ceva tare delicios. Imi pare rau ca am uitat sa fac poze la sectiune, arata asa perfect! Daca va place reteta, puteti incerca si voi!

Ingrediente:
Pentru clatite:
  • 2 oua
  • 150 ml lapte
  • 3 linguri zahar
  • 5 linguri ulei
  • 1 lingura cu varf cacao
  • 7 linguri faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 lingurita vanilie
  • coaja rasa de portocala
  • un praf de sare
  • ulei pentru uns tigaia
Pentru crema:
  • 250 gr mascarpone
  • 2 linguri pline cu smantana de tara
  • 1 lingura zahar pudra
  • 2 lingurite vanilie
Pentru caramel:
  • 100 gr zahar
  • 100 ml frisca lichida
  • 1 lingurita unt
  • 1 lingura coaja rasa de portocala
  • o portocala
Mod de preparare:
Clatitele:
Ouale le mixam cu un praf de sare si zaharul.
Adaugam uleiul, apoi laptele treptat.
Incorporam cacaoa, apoi faina si praful de copt.
La final punem vanilia si coaja rasa de portocala. Lasam sa se odihneasca 15 minute aluatul la frigider.

Incingem o tigaie, punem un  strop de ulei si ungem tigaia.
Punem cate un polonic mai micut din aluat, intindem si rumenim clatitele pe ambele parti.

Cand sunt gata, le scoatem pe un platou.
Crema:
Mascarponele il punem intr-un bol cu smantana rece si zaharul pudra.
Le mixam pana obtinem o crema spumoasa. La final incorporam vanilia.
Caramelul:
Punem o cratita pe foc, turnam zaharul si il lasam pana este topit si prinde o culoare usor maronie.
Adaugam untul, amestecam continuu pana se topeste, apoi turnam frisca lichida.
Dam focul la mic, amestecam si lasam sa fiarba 3-4 minute.
Dupa acest timp, luam caramelul de pe foc, punem coaja rasa de portocala.
Portocala o decojim si o taiem bucatele.
Pe un platou asezam o clatita, ungem cu crema, punem bucati de portocala. Continuam tot asa pana terminam crema. Deasupra trebuie sa fie o clatita.

Turnam caramel cald deasupra si il lasam sa curga in jos. El fiind cald, va fi absorbit de clatite.
Deasupra presaram putina coaja rasa de portocala si asezam o felie de portocala.
Sa aveti pofta!




sâmbătă, 13 februarie 2016

Cupcakes tiramisu

Sunt asa bune ca mi-am lins si degetele. Nu facusem de multisor niste cupcakes si am zis ca este timpul, dar am vrut sa fie cu crema, mai pompoase cum zice mama mea...Asa am ajuns la varianta asta. Sa faceti si voi sa va impresionati familia sau musafirii!

Ingrediente:
Pentru briose:
  • 3 oua
  • 130 gr zahar
  • 80 gr unt
  • 150 ml lapte
  • 220 gr faina
  • 1 praf de copt
  • 2 lincurite esenta de rom
  • 1 lingura coaja rasa de portocala
Crema:
  • 250 gr mascarpone
  • 100 ml frisca lichida
  • 150 gr smantana de tara
  • 2 linguri zahar pudra
  • 2 lingurite esenta de vanilie
  • 1 cana de cafea preparata mai tare
  • cacao
Mod de preparare:
Briosele:
Topim untul si il lasam sa se raceasca.
Ouale le mixam cu zaharul pana isi dubleaza volumul.
Incorporam untul topit treptat, apoi laptele.
Adaugam esenta de rom, coaja rasa de portocala.
La final punem faina, praful de copt si mixam pana sunt bine incorporate.

In forme de briose de silicon punem compozitie, dar sa nu depaseasca mai mult de 3/4 formele.

Le asezam pe o tava si le introducem in cuptorul incins, la o temperatura de 170-180 de grade, pentru 25 de minute.

Cand sunt gata, le scaotem din cuptor si le lasam sa sa raceasca.
Crema:
Intr-un bol punem frisca lichida si smantana, reci, zaharul pudra, vanilia si le mixam pana devine o spuma, dar nu foarte ferma.
Mascarponele il mixam in alt bol, il adaugam peste frisca si mai mixam putin cat se fie toate incorporate.

Insiropam cu cafea briosele, dar nu foarte tare si le lasam sa stea vreo 15 minute asa, sa se patrunda cafeaua in ele.
Intr-un pos punem crema, spritam briosele.
Le pudram cu cacao, le dam la rece macar o ora, apoi servim.
Mie mi-au iesit 13 briose.
Sa aveti pofta!