joi, 29 decembrie 2016

Rulada aperitiv cu pate si crema de branza

Am pregatit aceasta rulada aperitiv pentru masa de Craciun. Pot sa spun ca a fost cel mai apreciat aperitiv si s-a terminat imediat ce am pus-o pe masa. E chiar grozava si tare usor se pregateste.

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 5 oua
  • 4 linguri ulei
  • 4 linguri lapte
  • 6 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • sare
  • piper
Pentru umplutura:
  • 200 gr crema de branza
  • 300 gr pate de porc
  • 6 felii de muschiulet file (sunca)
  • 5-6 bucati de gogosar in otet
Mod de preparare:
Blatul:
Separam ouale.
Mixam galbenusurile cu putina sare si piper, apoi adaugam uleiul si laptele.
Incorporam faina si praful de copt.
Albusurile le mixam cu un praf de sare pana devin spuma.
In compozitia de galbenusuri incorporam albusurile spuma, cu ajutorul unei palete, cu miscari lente de jos in sus.

Tapetam cu hartie de copt o tava de 34/36 cm, turnam compozitia de blat si o nivelam.
Introducem blatul in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pentru circa 15 minute.

Cand este gata blatul, il scoatem din cuptor, il desprindem de pe hartia de copt si il rulam fierbinte.
Blatul rulat il asezam intr-un prosop umed, strangem bine si prosopul si il lasam acolo pana se raceste.
Crema de branza si pateul le scoatem din frigider din timp, sa fie la temperatura camerei.
Desfacem blatul rece.
Punem crema de branza, o nivelam, apoi punem pateul si il intindem cu o paleta.
Feliile de muschi se taie in jumatate si le asezam din loc in loc.
Gogosarii ii taiem felii subtiri, le asezam printre feliile de muschiulet.

Rulam cat mai strans, apoi invelim bine in folie alimentara.
O dam la frigider la 2-3 ore, apoi o putem portiona si servi.
Pofta buna!