sâmbătă, 1 aprilie 2017

Prajitura cu piersici si nuca de cocos

De cand am aflat ca albusurile se pot congela, mereu le adun intr-un borcan si cand sunt prea multe, le scot si pregatesc o prajitura. Si cum a trecut ceva timp de cand nu am mai facut o prajitura cu crema, m-am gandit ca ar fi momentul potrivit sa pregatesc una, ai mei chiar isi doreau sa serveasca o "cremoasa", cum spun ei. Nu am prea multe de zis la aceasta prajitura decat ca este simpla, delicioasa si racoroasa.

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 8 albusuri
  • 7 linguri de zahar
  • 40 gr nuca de cocos
  • 5 linguri faina
  • 1 praf de copt
  • 2 lingurite de vanilie
  • un praf de sare
Pentru crema:
  • 450 ml lapte
  • 4 linguri amidon
  • 5 linguri zahar
  • 150 gr crema de branza
  • 2 lingurite vanilie
  • 3 piersici fara pielita din compot
  • 2-3 linguri nuca de cocos
Mod de preparare:
Blatul:
Albusurile le batem spuma cu un praf de sare.
Cand au devenit spuma, punem zaharul treptat si mixam continuu, pana zaharul este complet topit.
Intr-un bol amestecam faina cernuta, nuca de cocos si praful de copt.
Amestecul de faina cu cocos il punem peste albusurile batute, le incorporam usor cu ajutorul unei palete.
La final adaugam vanilia.

Impartim compozitia in doua boluri in mod egal.
Tapetam cu hartie de copt o tava rotunda cu diametrul de 26 cm, turnam prima jumatate de compozitie.
O nivelam, o introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita pentru 10-12 minute.

Scoatem prima foaie de blat cand este gata si o punem pe a doua.
Le lasam sa se raceasca.
Puteti coace si blatul intreg, apoi sa il taiati in doua foi.
Crema:
Amestecam laptele cu zaharul si amidonul, pana amidonul este complet dizolvat.
Rasturnam amestecul intr-o cratita, il punem pe foc.
Reglam focul potrivit, amestecam continuu pana se ingroasa crema ca si o budinca.
Cand s-a ingrosat, o luam de pe foc, o acoperim cu folie si o lasam sa se raceasca.
Cand crema s-a racit, punem crema de branza, vanilia si le mixam cat sa fie incorporate.

Piersicile bine scurse de zeama, le taiem feliute potrivite.
Pe un platou asezam prima foaie de blat, punem un inel detasabil in jurul sau.
Turnam jumatate din crema, o nivelam, asezam fielii de piersici, apoi presaram nuca de cocos.
Venim cu al doilea blat, il presam usor cu mainile, punem restul de crema, felii de piersici si iar nuca de cocos.
Dam prajitura la rece 3-4 ore sau chiar peste noapte.
O scoatem din frigider, o portionam si servim.
Sa aveti pofta!