luni, 11 septembrie 2017

Falafel

Falafelul este o reteta de post, simpla si rapida. Daca aveti naut in casa si nu aveti idee ce sa mai pregatiti, aceasta reteta va poate salva, trebuie doar sa o incercati si o sa va convingeti.
Eu am pregatit falafelul dupa reteta lui Edith. Multumesc mult Edith!

Ingrediente:
  • 1 cutie de naut 400 gr (eu am folosit de la Sun Food)
  • 1/2 legatura patrunjel verde
  • 1 ceapa potrivita
  • 1 catel mare de usturoi
  • 1 lingura plina cu faina
  • sare
  • piper
  • 1 varf de lingurita pudra de chimion
  • 4-5 linguri ulei pentru prajit
Mod de preparare:
Nautul, il scurgeti foarte bine de zeama.
Curatati ceapa, o taiati in sferturi, curatati si catelul de usturoi.
Puneti nautul bine scurs in blender, impreuna cu ceapa si usturoiul.

Le mixati bine pana toate sunt bine maruntite.
Patrunjelul verde spalat, il tocati marunt, indepartand cozile.
Intr-un bol puneti pasta de naut, patrunjelul tocat, faina, sare, piper si pudra de chimion.
Le amestecati bine cu o lingura.

Puneti uleiul intr-o tigaie si il incingeti.
Luati cu mana din compozitia de falafel, formati niste chiftele rotunde, le puneti in uleiul incins.
Le rumeniti pe ambele parti, dar le intoarceti cu grija sa nu le rupeti.
Le scoateti pe un platou, pe care puneti un servestel de bucatarie.
Se servesc calde, cu o salata, cu un sos de iaurt daca nu tineti post, cu putina branza langa, depinde de gusturi.
Sa aveti pofta!